Diferența care face diferența

A șasea broscuță tocmai a aterizat pe buturugă 😀

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

curajCeva nu merge în viețile noastre. Ceva ne afectează starea de bine, relațiile, succesul. Ceva ne blochează și am vrea să se schimbe asta. „Să se schimbe” e cam greu. „Să schimbăm”… da, se poate.

Numai cu implicarea mea pot face ca lucrurile să arate altfel în viața Mea. Nu a altora. A Mea. Și atunci, iau o hotărâre în sensul respectiv. Iau hotărârea și o pun în practică. Nu în clipa „când voi fi cu adevărat pregătit”, pentru că acea clipă nu va veni niciodată. Fac Acum, încep Acum ceea ce mi-am propus, oricât de dificil mi s-ar părea. Nu încerc, fiindcă „încerc” e doar „în cerc”; e o scuză ca să nu fac treaba până la capăt. Abia după ce mă voi trezi făcând acel lucru, voi ști ce mai e de îmbunătățit și voi avea certitudinea că mă implic în schimbare, în propria dezvoltare.

Vezi articol original 48 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Focus pe regină.

Două lucruri am învățat în familie despre șah: cum se joacă și să mă feresc de partide de șah cu fratele meu. Iar explicația e simplă, din trei mari motive:

1. Câștigă în 99,99% din cazuri. O singură dată am făcut o remiză și am sărbătorit 3 ani.

2. Mereu face șah mat. Până să apuc să pun eu în aplicare schemele alea șmechere pe care le am în căpșor, mă trezesc hăituită de un nebun, cal, de cele mai multe ori regina și spre disperarea mea, câteodată mai apare și un pion tembel.

3.Toate jocurile cu el durează maxim 5 minute.

După zeci și zeci de lecții de șah (* fiecare înfrângere e o nouă lecție, aviz amatorilor), am reușit să identific cauzele succesului lui:

1. Strategia mea e atât de bună, încât am nevoie de 397 de mutări ca să îmi iasă super schema de șah la rege. Trebuie neapărat să fie implicat un cal, regina, turele și nebunii. De preferat și câțiva pioni să se bucure de victorie.

2. Problema e că adversarul nu e impresionat deloc de planul meu măreț și mă sabotează crunt. Cai, nebun, pionași – îi seceră fără milă.

3. Am un fix să apăr regina. Cu toate piesele de pe tablă dacă se poate, regina trebuie să reziste cel mai mult. Are cele mai multe prerogative, e cea mai valoroasă, trebuie să fie protejată. Regele e rege, e destul de mare să se descurce să sară pătrățel cu pătrățel și oricum inventatorii misogini ai șahului au creat regula discriminatorie să fie imposibil de eliminat de pe tablă.

4. Până termin eu de gândit filosofia șahului, deja ultima tură a fost scoasă de un cal apărut din senin și nebunul străin rânjește spre regele meu speriat, care tânjește după regina plecată în cealaltă parte e tablei, să facă prăpăd în tabăra adversă. Dacă e gras și nu poate sări decât o pătrățică, își merită soarta, să se predea. Regina e în viață, să sărbătorim.

P.S. Adevăratul motiv care stă la baza numărului mic de partide de șah cu fratele meu este că îl enervează enorm cât de prost joc. (*aceasta este doar o presupunere și trebuie tratată ca atare).

Viața are prioritate. În funcție de specie.

În anii de facultate eram mai degrabă un angajat dedicat decât un student silitor. Treceam rar la cursuri, doar la cele care îmi plăcea fie materia, fie profesorul, fie eram nevoită să am prezențe ca să pot intra în examen. În ultimul an, am avut șansa să am un seminar care întrunea toate bifele: conținutul materiei atractiv, super prof și super obligatorie prezența. De la acest seminar, de Economie Instituțională mai exact, am rămas în cap cu cateva principii sănătoase: ( ex: Libertatea ta se termină în punctul în care îngrădești libertatea altuia, libertatea este definită prin proprietate, independența înseamnă să nu te tragă nimic înapoi dar nici să te împingă înainte etc), dar și cu câteva lecții de viață.

Înainte să ajung la povestea care are legătură cu titlul articolului, vreau să detaliez puțin modul de notare la acest seminar (sper ca memoria mea din ce în ce mai scurtă să nu-mi joace feste) : la fiecare întrunire făceam câteva aplicații referitoare la tema cursului studiat, dezbăteam diverse situații, dacă argumentai corect primeai punctaj pozitiv, dacă argumentul tău era considerat neinspirat, ca să nu spun prost gândit, primeai punctaj negativ.

Într-o frumoasă zi am luat un super -2 ( da, minus 2, ați citit bine), din cauza următoarei istorioare:

Într-un ținut din Africa, dacă îmi amintesc bine, era o rezervație de tigri mai speciali. Ultimele exemplare rămase pe Pământ, conviețuiau pe un petec de savană, rezervație naturală, împreună cu niște oameni, pe care îi ucideau când erau la vânătoare sau căutau miere. Ideea e că oamenii nu aveau voie să rănească animalele, fiindcă erau protejate de lege și pedepsele erau foarte aspre dacă tigrii erau răniți. Și dezbaterea: om sau tigru, a cărui viață era prioritară.

Și m-am ridicat eu, care vorbesc mult, uneori bine, de foarte multe ori prost, să îmi susțin părerea: Oamenii au distrus o mulțime de specii de-a lungul existenței lor pe Pământ. Oamenii se pot adapta oriunde. Tigrii aceia s-au născut, dezvoltat, împuținat pe petecul ăla de savană. Oamenii ar trebui să le ofere șansa de a supraviețui și să găsească locuri alternative să-și procure hrana, astfel încât să nu mai intervină în mediul populat de tigri și să salveze astfel ambele specii.

Opinia mea a fost catalogată extrem de greșit. Omul este stăpânul Pământului, inclusiv Dumnezeu când a făcut Lumea, l-a numit stăpân peste animale ( m-a șocat argumentul ăsta atunci, de asta l-am și reținut). Dacă e necesar să piară o specie de tigri pentru supraviețuirea umană, asta e, mai sunt alte mii și mii de specii. Așa că, Doricelule, stai jos, -2.

Degeaba am tot încercat eu să mai aduc argumente, că omul se adaptează mai ușor unui alt mediu, că vorba aia, are minte, nu ca animalele ( încep să cred că asta e discutabil tare) și ar trebui să o folosească să se protejeze și pe el și pe tigrul ăla care iși apara teritoriul, ultima lui șansă la supraviețuire, punctajul a rămas același iar amintirea mea extrem de amară, pentru că am simțit că eram notată astfel doar fiindcă nu împărtășeam același punct de vedere cu profesorul. Asta e capcana materiilor umaniste, dacă lipsește un algoritm de a dovedi un rezultat, toată lumea poate avea dreptate. Avantaj profesor.

Mi-am amintit de această poveste când am revăzut prin online fotografii de la macabrul ritual din Insulele Faroe, unde există o tradiție de secole, bărbații de pe insulă ( mai nou și turiști) se strâng și se apucă să ucidă balene, multe balene, cât să înroșească un sfert de ocean cu sângele lor, cu cât mai mare numărul de victime, cu atât mai aprigă bucuria ucigașilor. Nu știu ce vedeți voi, dar eu văd dovada clară a barbarismului uman nejustificat de egoist.

Cine are ochi, să audă

Să audă, dar și să asculte. Și să asculte cum trebuie. Toți știm sau ar trebui să știm că e o diferență între a auzi și a asculta. Idealul în comunicare este să-i ascultăm pe cei din jur, idealul comunicării eficiente, însă, este să ascultăm ce vor ei să exprime, fără să presupunem ceea ce vor să spună. Dacă avem dubii referitoare la mesajul transmis să cerem clarificări și să ne corectăm dacă exprimarea noastră dă de înțeles altceva față de ce dorim să transmitem. Și, foarte important, să avem grijă, mare grijă, la comunicarea non-verbală, care, utilizată necorespunzător, poate face praf bunele noastre intenții.

Am avut prilejul să iau parte la un exercițiu intens de comunicare și cel mai des am auzit următoarea frază: am descoperit despre x că poate fi și așa, am observat că y poate face și altfel. Întrebarea mea (*nu mă pot abține să pun întrebări. Cine știe, cunoaște ce spun) a fost dacă x și y s-au comportat tot timpul așa insă ceilalți, obsedați de propriul ego au omis să observe acest lucru, sau vedeau situația distorsionată. Aici intervine o alta caracteristică minunată a speciei noastre, redată atât de bine prin maxima următoare: Fă-i unui om un bine și va uita după 2 minute. Fă-i ceva rău și te va ține minte o viață întreagă. Indiferent dacă răul a fost făcut involuntar sau dacă la baza acelui rău stătea doar o prespunere de-a noastră.

E greu să acceptăm ca de cele mai multe ori problema suntem chiar noi, noi ne-am schimbat, ceilalți au rămas la fel, doar și-au adaptat comportamentul în funcție de evoluția noastră. Și mai greu este să reparăm asta. Iar primul pas spre vindecare de sindromul ” să se schimbe ceilalți, eu sunt în regulă” este să începem să ascultăm ce ne transmit ceilalți fără să trecem mesajele prin filtrul subiectivității noastre. Va fi un chin pentru orgoliile noastre, însă vom supraviețui. Unde există conflict, există implicare. Dacă ne pasă atât de mult încât să fim supărați, merită să suferim astfel încât să îndreptăm lucrurile.

Neuronul agresiv are nevoie de ajutor

Îți dai seama ca ești special când te uiți în jur și vezi oameni care se bucură ca au primit 3 răspunsuri iar tu te gândești cum să dai de cap celor 200 de întrebări generate de fiecare răspuns. Mie se spune că gândesc prea mult, despre multe, de cele ori mai mult inutil. Ceea ce puțin știu este că 199 din cele 200 întrebări mi le pun mie însămi și mă ambiționez să aflu răspunsul care să genereze o nouă întrebare.

Și acum am o nouă întrebare-vedetă care îmi chinuie neuronul obosit de scenarită cronică, cel mai probabil irecuperabilă. Am reușit performanța să mă blochez în procesul meu de disecare și analizare proprie și am nevoie de suportul vostru, celor care mă cunoașteti, care v-ați enervat cel puțin o dată din cauza mea, căutat cel puțin o dată pe internet ” cea mai eficientă otravă” și totuși sunteți lângă mine, cu mine. Că sunt praf la capitolul inteligență emoțională, știu, m-am resemnat de când am descoperit că sunt exemplul perfect pentru rubrica ” așa nu ” a majorității cursurilor și cărților din domeniu. Și totuși, o mare parte dintre voi, vedeți de fapt bunele intenții care se ascund în stilul meu agresiv de exprimare. Cum ați reușit performanța de a trece peste ceea ce pare și să dați o șansă a ceea ce sunt? Aștept toate răspunsurile voastre, cu cât mai sincer, cu atât mai bine. Și va rog, lăsați mănușile acasă, fără șoc dureros, rareori facem vreo schimbare. Cu cât mai multe răspunsuri, cu atât mai multe șanse să scap de ridurile de expresie belicoase.

Povestile copilariei

Lăsați copiii să citească! Dar aveți grijă și să le alimentați pofta de citit. Asta înseamnă mai multe povești spuse în primii ani de viață, mai multe daruri constând în cărți în detrimentul jocurilor pe tabletă, mai mult timp citind cu ei, lângă ei, despre ei, pentru ei.

aDORAtion

A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;
De când se scria musca pe părete,
Mai mincinos cine nu crede.”
Zana Zorilor- Petre Ispirescu

Azi mi-am amintit cu cata placere citeam cand eram mica. La 5 ani, am avut primul abecedar, la 8 ani am primit de la “Mos Craciun” un volum cu toata opera Fratilor Grimm. Nu l-am lasat din mana pana nu l-am terminat. Fiecare poveste mi se parea de-a dreptul fascinanta.

Azi, citind, totul mi s-a parut atat de…sec. In loc sa ma bucur de lectura, am inceput sa…

Vezi articol original 208 cuvinte mai mult

Ce înseamnă Rusaliile pentru mine

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt este una din cele mai importante sărbători creștine, mai ales de când e zi liberă națională și beneficiem de un week-end prelungit de pe urma ei.

Pentru mine, însă, aceste sărbătoare are o însemnătate aparte, pentru că îmi readuce în atenție unele din cele mai frumoase amintiri de copilărie. La noi în zonă, Rusaliile sunt cunoscute și ca Moșii de vară.* Dat fiind că pica aproape in iunie, copil fiind, o asociam cu avanpremiera vacanței de vară, debutul sezonului de cireșe și ospățul cu orez cu lapte.

Mă implicam cu drag în pregătirile pentru Rusalii. Asta însemna să o ajut pe bunica, mamaia cum îi spuneam eu, să spele străchinile și oalele de lut, mă cățăram după cireșe și mergeam seara să culegem bozii (niște buruieni mari cu un miros ciudățel pe care copiii trebuia să stea în timp ce erau spălați pe picioare), pentru tradiționala spălare a picioarelor de a doua zi. E o întreagă aventură și cu spălatul asta. În anii în care ploua, se considera că e semn de belșug și era mare bucurie. Copiii mergeau desculți prin noroi, astfel încât să le facă treaba cât mai grea femeilor care îi spăla pe picioare. Cu cât efortul pentru îndepărtarea noroiului era mai aprig, cu atât bucuria mai mare a celor implicați în proces.

În primii ani, încă se mai păstra tradiția și împărțirea pentru sufletul morților se făcea în două etape: în sămbăta premergătoare Rusaliilor (denumită și sâmbăta morților) se împărțeau oalele de lut cu apă în ele, cireșe, neaparat flori, mere verzi sau nuci și colaci calzi, copți pe vatră, iar luni strachinile cu orez cu lapte și diverse produse pe lângă. Unul din momentele mele cele mai dragi era tămâierea și rânduirea produselor ce urmau a fi date de pomană, sau împărțite, cum spunem noi. Și acum mirosul de tămâie e unul din preferatele mele, pentru că îmi aduce aminte de aceste tradiții și rituri învățate de la mamaia.

Pe măsură ce am crescut, mamaia s-a stins și s-au și bătrânii satului pe parcurs, împreună cu mare parte din aceste tradiții. Strachinile si oalele de lut făcute de meșteri populari au fost înlocuite cu farfurii și căni chinezești, colacii au dispărut cu totul, din comoditate s-a renunțat la obiceiurile din sâmbăta morților și toate se fac lunea, în mare grabă, să se scape mai repede de o grijă. Puțin sunt cei care înțeleg însemnătatea acestor obiceiuri, fac doar fiindcă așa se face, să nu te vorbească lumea.

Apropos de vorbit lumea, două dintre obiceiurile păgâne în zonă sunt strigarea pe goarnă și Alaliile. În cazul primului, se strâng mai mulți tineri care merg pe un deal din aproprierea satului și strigă pe goarnă numele celor care au ajuns de ceva timp la vârsta însurătoarei/măritișului și sunt încă singuri. Deși rușinoasă, strigarea ar trebui să poarte noroc în dragoste. Textele sunt amuzante și de cele mai multe ori rimate. Exemplu: Are X un cal bălțat și pe Y neînsurat. Cât despre Alalii, sunt focuri aprinse cu scopul de a alunga spiritele rele. În unele sate se fac la cimitir, lângă mormintele celor decedați de curând, în altele se aprind focuri mari, gen foc de tabără, în jurul cărora se petrece.

Mai ar fi și Tarbaca câinilor, care din fericire de data asta, nu prea mai este pusă în aplicare. Marți, a doua zi după Rusalii,  câinii din curțile sătenilor erau băgați în saci și bătuți cu o nuia, să devină răi și să apere mai eficient gospodăria. Deși bătaia era mai mult simbolică, speriau destul bietele animale și mă bucur că s-a renunțat la astfel de practici.

Cam asta înseamnă în mare Rusaliile pentru mine: izvor de aminitiri prețioase și marcarea începutul verii. Voi cum sărbătoriți Rusaliile?10361326_10204005192761189_6441951071365162321_n* se pare că doar eu le știu așa, Moșii de vară sunt cu o zi înainte. Mulțumesc, Ionut Iancu pentru lămurire.