Cireșica are cireși. Mulți cireși cu multe cireșe.

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la vacanțele de vară din copilărie, primul lucru care îmi vine în minte sunt faptul că toată luna iunie stăteam în cireș. Cireși, mai exact, pentru ca aveam doi, unul lângă altul. Doi cireși spanioli, înalți și falnici, sădiți de bunicul meu pentru tata și mătușa mea cu vreo 30 de ani înaintea erei mele.

Pentru a economisi spațiul utilizabil din curte, oamenii obișnuiesc la țară să pună pomii la marginea gospodăriei, spre răzor cum se spune la noi în zonă. Cât au trait vecinii bătrâni, cireșii au crescut sănătoși și fericiți, cu ramuri generoase pline de fructe cărnoase și parfumate. Când vecinii s-au prăpădit s-a mutat în locul lor copiii, care au o problemă vădită cu pomii vecinilor și au început să-i ciumpăvească, în special crengile de la bază. Au tot tuns în fiecare an, până când era necesar să te cațeri vreo 3m ca să ai acces la fructe, arătau cumva ca bradul artificial de lângă Herăstrău, mai aveau ramuri doar în vârf.

La început gena noastră maimuțească și-a spus cuvântul și reușeam să ne urcam pe vreo creangă mai accesibilă ca să potolim pofta de cireșe. Dar apoi, pe măsură ce masacrul crengilor de la poale a continuat, era foarte periculos de urcat în ei astfel că ai mei au hotărât să îi taie de tot, să-I mulțumească și pe vecinii stresa(n)ți, să ne protejeze și pe noi să nu frângem gâtul alunecând de la înălțime.

Mai întâi, mintea mea marcată de scenarită precoce, făcea planuri cum să tăiem cireșii când sunt plini de fructe, să culegem cu satisfacție fiecare cireașă, până la ultima. Știți cum se spune, fructul interzis e cel mai gustos, iar fructele din vârf erau cele mai mari, frumoase și roșii și sigur extreme de gustoase dacă ajungeam să le culegem.

Dar soluția tăiatului ăsta e doar temporară. Adică tai o dată. Și apoi? Apoi cumperi din piață o să spuneți și mare dreptate aveți. Însă puteți spune voi ce vreți, nicio cireașă cumpărată nu se compară cu cea culeasă direct de pe ram, mâncată în timp ce atârni leneș pe o creangă și îți legăni picioarele, admirând ciorchinii de cireșe strălucind la soare.

Varianta cea mai practică pentru a rezolva situația a fost să plantez un cireș. În mijlocul curții, să nu mai ajungă la el niciun vecin hrăpăreț și să-l pot îngriji cum trebuie, să crească fericit și cu poale multe. Am negociat dur cu tata care mi-a pus la dispoziție o parte din grădina din legume pentru a cultiva pomi și mi-am plantat primul cireș. Și apoi a venit al doilea, și al treilea și m-am oprit la al 11-lea, când am primit avertizarea clară că dacă nu las loc și pentru alte specii de pomi, se vor aplica măsuri extreme, adică adio tradiția mea anuală de a planta copaci. Mania mea de a fi înconjurată de cireși și cireșă a născut tradiția personală ca în fiecare primăvară să plantez cel puțin un pom. Sper ca până la pensie să pun bazele unei păduri, sau măcar livezi. Teren să am, că cireși găsesc eu J))

De ce am scris acest post? Pentru că, exact ca Proust care reverba dramele familiaile când savura delicioasele  Madelaines pregătite de mătușa lui, așa și eu, în momentul în care am intrat sub cei trei cireși, crescuți dintr-o întamplare fericită unul lângă altul, extrem de harnici deși destul de tinerei, am realizat, învârtindu-mă în cerc, că sunt înconjurată de ramuri abundând de cireșe și m-am simțit in Rai. Un Rai al viselor copilăriei împlinite.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s