Nu am timp, cea mai des întâlnită scuză, deja devenită clişeu sau minciună albă cu care ne amăgim pe noi şi pe cei din jurul nostru.
Nu ştiţi ce înseamnă o minciună albă? E minciuna cu scop nobil, când spunem un lucru neadevărat ca să (ne) menajam disconfortul, conştientizarea, responsabilitatea provocate de posibila menţionare a durerosului adevăr.
Nu avem timp de lucruri care ne fac fericiţi, pentru că ne complacem în starea proastă in care dansăm, îmbătaţi fiind de propria autocompătimire. Merităm mai mult, pentru că suntem nişte victime chinuite de viaţă, de şefi, de parteneri, de familie, de vreme, de vremuri, de guverne, de Dumnezeu. Dacă am avea timp să facem o schimbare, dacă am avea timp să avem curaj, dacă am avea timp să vedem partea plină a paharului! Uoff, de ce trebuie să fie atât de confortabilă amărăciunea noastră? De ce să acceptăm eşecul, finalul unei etape, al unei relaţii, necesitatea schimbării unui job, schimbării atitudinii, când frica de nou e atât de mistuitoare? Nu suntem pregătiţi să înfruntăm noul, provocarea, suspansul, speranţa, riscul, nu avem timp pentru atâtea emoţii!
Ar mai fi de scris atâtea, dar nu am timp. Trebuie să meditez la mizerabila mea condiţie, asuprită fiind de soartă şi sorţi, de norocul ghinionului chior şi de certitudinea nehotărârii. Dacă aş avea timp să am curaj că schimb ceva poate i-aş inspira şi pe alţii să facă acelaşi lucru…..
Notițele lui Doricel 