O să-l cunoşti după ochi…

Îmi păstrez promisiunea şi continui să vă povestesc despre ciudatul „nebun de la 4”. În urma conversaţiei avute cu vecina, am rugat-o pe colega mea de apartament să-mi spună câteva cuvinte despre acest personaj celebru. După cum am spus şi în postul anterior, mă aşteptam să fie un scandalagiu cu înclinaţii spre băutură, care mai deranjează din când în când vecinii cu un spectacol.  Bănuiala mi-a fost parţial confirmată. Da, îi plăcea băuturica, însă acesta era cel mai mic detaliu referitor la palmaresul lui. Nebunul era nebun de-a binelea. Din acela care stă închis în sanatoriu, care ia medicamente şi e pus în cămaşa de forţă când e cazul. Vă daţi seama la ce interogatoriu am supus-o pe săraca fată: de când e aşa, cum se manifestă, cum arată, cum ar trebui să mă comport când îl văd, cam cât de bătrân e,  etc, etc.  Răspunsurile au fost complexe, interesante şi derutante.

Deşi stătea de 4 ani aici, colega mea habar n-avea care e numele lui. Toată lumea îi spunea „nebunul de la 4”. Înnebunise înainte de Revoluţie, când singura lui fiica se aruncase de la balcon, de la etajul 4 al acestui bloc ( creepy, nu? 🙂 ).  Prima care şi-a pierdut minţile fusese soţia lui iar mai târziu, răpus de durerea provocată de moartea fiicei şi de problemele soţiei, a înnebunit şi el, ajungând, se pare, chiar mult mai grav decât ea. Se bănuieşte că în vremurile sale lucide avea legături cu securitatea, lucru care, credem noi, a avut legătură şi cu strania sa dispariţie.

La momentul când m-am mutat eu, eram singurul apartament care nu îl reclamase încă la poliţie, însă am reglat între timp statisticile. Principalele lui „pasiuni” erau să vandalizez scara de bloc ( decojirea pereţilor, tăierea firelor de cablu, telefon, internet şi de la interfon, deteriorarea panourilor pentru afişajul costurilor de întreţinere, spargerea geamului uşii de bloc, etc) şi hărţuirea vecinilor de scară (sunat la interfon, sunat la uşi în miezul nopţii, ameninţări etc).

M-am bucurat apoi să aflu că am avut norocul să vin în „teritoriul” lui după perioada sa de „glorie”, atunci când aştepta lumea la uşa de la intrare, cu lumina stinsă, uneori şi cu un cuţit drept accesoriu, când suna la interfon în miez de noapte să îţi spună că e cu ochiii pe tine ( când  am venit eu, firele de la intefon erau făcute franjuri, tăiate din 10 in 10 cm).

Acum se mai calmase, era mai paşnic. Totuşi era încă activ, astfel că nu pot să spun că nu i-am simţit prezenţa în viaţa mea şi o să vedeţi pe parcurs de ce spun asta. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s