Aventuri dorianice II – Iubiţi şi câinii….vagabonţi

Înainte să mă mut în Berceni, am stat in Complexul studenţesc Agronomie, un loc superb de care mă leagă multe amintiri frumoase.  Acolo erau foarte mulţi câini (extrem de mulţi, mai mulţi decât vă puteţi imagina), dar, în ciuda numărului lor ridicat se întâmpla rareori să atace oamenii.  Se luptau între ei,  pe teritorii şi pubele de gunoi, însă nu atacau oamenii decât foarte rar şi în situaţii extreme. Că mai existau şi una, două excepţii, cum este cazului câinelui din faţa căminului de fete, despre care se credea că e turbat, asta e altă poveste. Dar si el săracul, deşi lătra foarte mult (uneori numai el ştia de ce), confirmând bine-cunoscuta vorbă populară „Câinele care latră nu muşcă”, dacă făceai un pas spre el fugea mâncând pământul (bineînţeles fără a se opri din lătrat,avea plămâni buni).

De curând, am descoperit şi partea care se citeşte printre rândurile acestei  zicale, adică “fereşte-te de câinii care nu latră, că sunt şanse mari să te atace din senin”.  Nu o dată  s-a întâmplat să mă trezesc cu un  căţel de jumătate de metru înălţime care să poftească la picioarele mele şi să se năpustească fără vreun pui de lătrat asupra mea.  Într-o dimineaţă, în urma unui astfel de atac inopinat şefa mea a primit un mesaj despre care şi acum se mai glumeşte în birou: “ O să întârzii puţin, m-au atacat câinii şi m-am rătăcit”. În dimineaţa respectivă, încercând să scap de un patruped foarte decis să nu mă lase să plec nemuşcată, am avut „inteligenta”  inspiraţie de a mă îndrepta, în timp ce socializam de zor cu Azor, doar, doar l-oi convinge să nu-mi mai arate colţii, în direcţia în care nu vedeam câini sau nu auzeam lătrat.  Dar lătratul la lătrat instigă, astfel că, de oriunde mă uitam apărea un câine furios că i-am trezit somnul. Când în sfârşit am ajuns într-o zonă liniştită şi am ştiut că nu mai e niciun căţel în preajmă, am constat că habar n-aveam unde eram.   Am reuşit să ies într-un final din acel labirint de blocuri vopsite albastru ( S-a dus era „Albastru de Voroneţ”, „Albastru de Berceni” e pe val!), însă de atunci, când conversez cu vreun câine nervos, nu mă mai mişc de pe loc şi nu mă las până nu pricepe că cel mai deştept cedează.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s