Unii oameni sunt atât de laşi şi leneşi încât le este imposibil să-şi pună în evidenţă calităţile şi aptitudinile şi se mulţumesc să se lupte cu frustrările oferite de mediocritate, fiindu-le frică să iasă în faţă şi să arate ce pot. Se amăgesc cu laudele subiective de la cunoscuţi şi, deşi au atâtea lucruri interesante de arătat , se ascund după perdeaua prafuită a banalului.
Încerc să-I înţeleg de ce le atât de frică. De eşec ? De faptul că vot trebui să muncească pentru a obţine recunoaşterea râvnită şi asta e un adevărat dezastru pentru ei, cei mereu asistaţi? Sau că se ştiu incapabili de a duce un lucru până la capăt? Că vor trebui să facă sacrificii şi viaţa actuală, menajată de la multe probleme, e mult prea dulce pentru a fi sacrificată?
Îmi place să cred că e doar o chestie de motivare insuficientă. Îmi place să cred că se poate, că laşitatea se poate transforma în curajul de a înfrunta realitatea si scepticismul oamenilor şi că lenea poate fi combătută de dorinţa de afirmare.
Am 28 de zile la dispoziţie să ma conving dacă trebuie să ma conformez că unii oameni ar trebui lăsaţi să moară sufocaţi de propriile temeri şi frustrări sau că mai merită să crezi în cauze pierdute.
Notițele lui Doricel 
Cauzele pierdute asa raman. Oamenii fricosi vor ramane mereu in umbra. Nu toti oamenii au fost facuti sa conduca. 99% din oameni sunt facuti sa fie condusi.
Poate ca exista si persoane care au fost facute sa conduca si nu stiu.