Se stinge lumina. Sa vedem cum o scoatem la capat…

Obligata de imprejurari sa stau doua saptamani acasa, la Giurgiu, am avut deosebita placere sa fac naveta Giurgiu- Bucuresti. Trezire la 5:30, ajunsa acasa la ora 8 seara, a fost o adevarata nebunie.

Recunosc, desi orasul meu natal nu se afla nici la 70 de km de capitala, spre rusinea mea,  mergeam acasa destul de rar. Din acest motiv nu observasem decat partial schimbarile suferite de acest oras. La ce ma refer cand spun schimbari? La barurile aparute unde te astepti mai putin, pe strazi necirculate (dar macar sa nu mai zica lumea ca sunt putine localuri in Giurgiu), micsorarea numarului de caini vagabonzi (probabil au vrut sa emigreze spre Bucuresti si i-au calcat masinile, ca sunt numai lesuri pe soseaua Giurgiu-Bucuresti ), cocalari si manelisti fara numar (la propriu, ai muri de epuizare daca te apuci sa-i numeri) care striga dupa toate fetele cat sunt de frumoase si daca nu vor le dea si lor un “aidi de mesinger”  si, nu in ultimul rand, modificarea orelor la care se aprind/ se sting luminile din oras. Mai exact, aprinderea se da la ora 22, iar stingerea la ora 6.

Da, stiu, este criza. Este necesar sa se faca economii, dar…..Dar, acum un an, cand nu prea se gandea nimeni la criza financiara ci doar la adunarea de voturi din partea electoratului, mai toate strazile au fost “biscuitate”. Binenteles  ca biscuitarea a fost facuta in viteza si de mantuiala, ca doar sunt multe caile Domnului si strazile frumoasei urbe. Si defapt aici voiam sa ajung, la combintia fatala bezna- pavaj pus doar ca zica lumea ca e pus.

Intr-una zilele trecute, pe tocuri fiind( dintr-o totala lipsa  de inspiratie si spre nefericirea mea), a trebuit sa plec la ora 6 dimineata spre microbuzul ce merge la Bucuresti. In drumul meu, am avut minunata supriza sa se stinga luminile. Si sa vezi atunci distractie, cand la un pas si jumatate imi ramanea tocul intre spatiile dintre „biscuiti”  (spatii ce ar fi trebuit sa fie umplute cu nisip, dar deh!). Care a fost bilantul? O pereche de pantofi distrusa, o zi inceputa cu o mie de nervi, vreo 500 de  injuraturi adaugate pe lista de pacate deja consistenta. Aaaa, si a mai fost ceva. Un mesaj pe care m-am gandit ca trebuie sa gasesc o posibilitate sa-l transmit edilitarilor: N-o mai lasati asa, ca nu merge deloc. Si n-o vom scoate la capat daca stingem lumina. Doar ne afundam si mai tare in intuneric….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s