Facinanta poveste a lui Warren Buffett

Când Warren Buffett se destăinuie….o lume întreagă ascultă

Astăzi, un bun amic şi unul din cititorii mei fideli mi-a reproşat că nu am mai postat nimic. Şi m-am hotărât să scriu ceva despre ceea ce m-a ţinut ocupată : Warren Buffett se destăinuie.
Recunosc, nu ştiam foarte multe despre Buffett până să citesc această carte. Ştiam că „se bătea” cu Bill Gates pentru primul loc la nivel mondial privind averea, că locuia în America, că era bătrân şi cam atât. Acum, că îi cunosc în amanunt aproape toată viaţa, mi se pare absolut fascinant.
Încă de mic spunea tuturor că va deveni milionar în dolari. Evident că nu-l credea nimeni. Toţi copiii visează asta. Numai că, spre deosebire de alţi copii, el a şi făcut ceva ca să-şi îndeplinească visul. La 6 ani făcea „afaceri” vânzând doze de Coca-Cola luate din băcănia aparţinând bunicului său, la 10 ani avea deja propria ferma, iar la la 40 de ani devenea CEO al Berkshire Hathaway, pe care a transfomat-o într-una din cele mai valoroase companii a tuturor timpurilor.
Momentan, averea lui Buffett depăşeşte 37 miliarde de dolari, este cunoscut drept „Oracolul din Omaha” datorită inspiraţiei sale în investiţii care a transformat companii aflate în colaps financiar în companii de succes, aducătoare de profituri uriaşe, face donaţii impresionante către fundaţia prietenului său, Bill Gates, iar pentru o cină cu el se licitează cu 1 milion si ceva de euro.
Şi acum să vă spun ce m-a impresionat pe mine la acest bătrânel simpatic. Faptul că în pofida averii sale locuieşte în aceeaşi casă de zeci de ani, conduce aceeaşi masină, iar meniul său preferat a rămas neschimbat pe parcursul vieţii: hamburger şi o Coca-Cola rece. În plus, nu pierde nicio ocazie să ofere sfaturi pentru tinerii investitori, vorbeşte cu modestie despre sine şi despre cariera sa şi  mai este şi un filantrop consacrat.

Iată câteva din cele mai interesante citate spuse de Buffett:

” Iţi ia 20 de ani să clădeşti o reputaţie şi cinci minute să o strici. Dacă te gândeşti la acest lucru, vei face lucrurile altfel.”

„Sunt un investitor mai bun deoarece sunt om de afaceri şi sunt un afacerist mai bun pentru că sunt investitor.“

“Lasă-le copiilor tăi destui bani încât să creadă că pot face orice, dar nu atât de mult încât să nu mai facă nimic.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s